Recuperea medicala in urma COVID se poate realiza la domiciliul pacientului prin mai multe mijloace.
Recuperarea medicala se adaptează in funcție de scopurile ce trebuiesc atinse, iar acestea diferă de la pacient la pacient.
Kineteterapia la domiciliu in urma COVID 19, in funcție de starea pacientului putem adapta programul de recuperare la domiciliu, după cum urmează. In primul rand trebuie să ținem cont de starea de sănătate a pacientului, deoarece cei mai mulți pacienți care au nevoie de recuperare medicala la domiciliu in urma COVID au o stare generala nu prea buna, astfel că adaptarea la eforturi minime, este primul obiectiv. Verticalizarea poziției este următorul pas, iar când acesta este posibil se inițiază mobilizări pasive la marginea patului pentru a evita atrofia musculară. Totodată, se creste progresiv timpul pe care pacientul care necesita recuperare medicala la domiciliu îl petrece la marginea patului. O dată ce pacientul reușește să se mențină o perioada apreciata de kinetoterapeut că fiind suficientă, se inițiază mobilizările pasivo-active, urmate treptat de cele active. Apoi împreună cu kinetoterapeutul, pacientul inițiază pozitia de ortostatism, iar apoi urmează sa facă primii pași. Valorile oxigenului din sânge trebuiesc monitorizate cu atenție.
Citește și articolul Recuperarea medicala la domiciliu in accidentul vascular cerebral